Mesajul primarului

Misiunea  Comunei Chevereșu Mare  rezidă  în  soluţionarea  şi  gestionarea,  în numele şi în interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă, a treburilor publice, în condiţiile legii.

Administraţia publică în Comuna Chevereșu Mare se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.

Comuna Chevereșu Mare, pledând pentru excelența în administrația publică locală, își propune să devină etalon al calității prin obținerea și menținerea unui sistem de elită în furnizarea serviciilor către beneficiari,precum și depășirea așteptărilor acestora.

Reuşita Comunei Chevereșu Mare în îndeplinirea politicii şi obiectivelor sale se bazează în primul rând pe valorile imateriale ale organizaţiei. În acest sens, cunoştinţele, experienţa şi profesionalismul organizaţiei, si a angajatilor, includ valori precum: respect faţă de lege şi cetăţean, performanţă, disciplină, integritate, onestitate, spirit de echipă, capacitate de inovare, egalitate de şanse şi responsabilitate socială.

„Credem în valorile noastre care ne inspiră şi ne susţin în eforturile de a ne îndeplini misiunea, viziunea şi de ne consolida identitatea. Aceste valori ne coordonează şi motivează permanent comportamentul nostru faţă de întreaga comunitate locala.”

PRIMAR,

MARCEL MUIA